„Povestea lui Ionuț este una tulburătoare”, mărturisește Ilina Elena, profesoară a școlii Valea Danului din județul Argeș, care spune în cadrul campaniei naționale de mobilizare socială „1 copil încălțat = 1 destin dezlegat” povestea de viață a unuia dintre cei 8.220 de copii care se confruntă cu suferința și cu lipsuri care îi împiedică să aibă același acces la educație sau posibilitatea de a-și urma un vis și un viitor pe măsura abilităților lor.
„Copilul provine dintr-o familie monoparentală, tatăl său a murit când el avea doar șapte ani. Acum el este în clasa a VI-a, iar în urmă cu doi ani și-a pierdut fratele geamăn, care s-a îmbolnăvit. Familia, una modestă, fără resurse financiare și acces la informații, nu a reușit să îl ducă la spital la timp, iar pneumonia de care suferea l-a doborât. A fost o adevarată tragedie în comună, iar toată școala s-a mobilizat să îi fie alături lui Ionuț la înmormântare, dar mai ales după”, a spus domnul Roșiu, directorul Școlii Gimnaziale Petrache Cernătescu Cernatești din Dolj, unde învață Ionuț.
Directorul instituției mai afirmă că îl simte pierdut pe copil de când a murit fratele lui, iar singura lui alinare e școala. Chiar și în vacanță, el își face „de treabă” prin curtea școlii: este un băiețel foarte priceput la treburile practice și caută prezența domnului Roșiu. Iar directorul, care este și profesor de matematică, îl implică în tot ce poate, ca să-l facă să se simtă util și să îl bucure. Veniturile familiei sunt foarte modeste, mama traiește din ajutor social, iar bunicii merg la munca cu ziua.
„În ultimii șase ani, pentru Ionuț școala este acasă, primește o masă caldă, acolo își face temele. În vacanțe tot pe la școală stă. Stă mai mult la școală decât acasă”, a dezvăluit domnul Roșiu, care este ca un tată pentru toți copiii din școala lui.
Copilul nu are posibilități
Anual, directorul face efortul de a-i scoate din comună și a-i duce la licee și școli profesionale în vizită, să le transmită sentimentul că se poate, că e important să își continue studiile. În fiecare an, trei-patru elevi merg la liceu, iar restul la profesională, de cele mai multe ori în sistem dual, unde au burse de studii și un loc de muncă asigurat după. Din păcate, în comunitatea lor majoritatea copiilor provin din familii monoparentale sau sunt crescuți de bunici, pentru că părinții merg să muncească în străinătate.
Povestea lui Ionuț a fost făcută publică în „Jurnal al profesorilor”, pe site-ul descult.hartaedu.ro/, acolo unde cadrele didactice din toată țara fac cunoscute aceste situații ale comunităților și copiilor care au nevoie de ajutor, cu dorința de a-i ajuta să crească frumos și echitabil.
Obiectivul campaniei lansate de Narada în colaborare cu Inditex, Amazon, BIC România, Frisbo și Fan Courier se bazează pe un studiu desfășurat de organizație din care reiese că în prezent în România 8.220 de copii se simt marginalizați și rușinați din cauza lipsurilor de bază, cum ar fi un ghiozdan, rechizite, o geacă de iarnă sau o pereche de ghete și sunt în pericol de abandon școlar.
Cu acest scop, campania „1 copil încălțat = 1 destin dezlegat” își propune să adune cât mai mulți susținători și donatori în aceeași cauză, pentru a ajuta minimum 2.500 de copii, pentru început, să se reîntoarcă în această toamnă la școală fără a-și mai căra cărțile în pungă și fără a le mai fi rușine că poartă haine căpătate și că nu au niciodată rechizite sau pantofi. Obiectivul este de a sprijini fiecare copil cu câte un kit ce va conține: o geacă de iarnă, cât mai călduroasă, o pereche de încălțări noi și comode, ghiozdan. Și toate rechizitele de care au nevoie acești copii care, într-un procent de 80%, provin din mediul rural, iar majoritatea dintre ei răspunde nevoii urgente de intervenție.