Jocurile Olimpice de Vară de la Paris se apropie de final, iar una dintre marile personalități ale lumii, care era așteptată în Franța, nu și-a făcut apariția la celebra competiție.
Kate Middleton, căci despre ea este vorba, și-ar fi dorit să fie prezentă în tribune la Jocurile Olimpice de la Paris, însă medicii nu i-ar fi dat voie să facă acest lucru, pe motiv că aparițiile dese în public ar reprezenta un pericol pentru sănătatea viitoarei regine a Marii Britanii.
Chiar dacă a apărut pe 15 iunie la ziua regelui Charles, în cadrul evenimentului „Trooping the colour”, dar și pe 14 iulie, la turneul de la Wimbledon, iată că Prințesa de Wales nu a fost încă văzută la Jocurile Olimpice de la Paris, competiție care se va termina pe 11 august 2024.
Aflată în vacanță alături de Prințul William și de întreaga lor familie, Kate Milldeton este foarte posibil să nu-și facă apariția deloc în capitala Franței, după cum afirmă Phil Dampier, expert regal care a făcut unele dezvăluiri în publicația Fabulous.
„Lui Kate i-ar fi plăcut să meargă la Paris cu William, pentru a urmări unele evenimente, dar, dacă va face sau nu asta depinde de sfatul medicilor ei. A fost grozav să o vedem la Trooping the Colour și la Wimbledon, dar nu trebuie să facă prea mult efort, din cauza diagnosticului ei de cancer. Este încă în curs de recuperare, așa că trebuie să fie atentă! Echipei olimpice a Marii Britanii i-ar plăcea să-i vadă la Paris, dar, până una-alta, sportivii britanici primesc un sprijin fantastic din partea Prințese Anne, așa că nu este ca și cum nu ar exista o prezență regală acolo”, a spus Phil Dampier.
Harry, mesaj pentru Kate
În urmă cu aproximativ o lună, după ce Kate Middleton și-a făcut apariția la turneul de la Wimbledon, Prințul Harry a fost bucuros să-și vadă cumnata din nou în public și chiar i-a trimis un bilețel scris de el, prin care o anunța că se bucură când o vede că își revine și că nu lasă boala să o afecteze.
„Harry urmărea meciurile de la Wimbledon și s-a bucurat s-o vadă pe Kate că arăta așa bine. I-a trimis și un bilețel scris chiar de el, în care a felicitat-o și i-a spus că se bucură s-o vadă la un eveiment public. El e profund recunoscător pentru faptul că ea își revine și că a putut să-și reia activitățile publice, după pauza pe care o făcuse. Lui Harry nici nu-i vine să creadă că s-a ajuns aici, se gândea că se vor împăca până acum și se simte prost că situația continuă și-n ziua de azi”, a spus pentru publicația Heat un apropiat al familiei regale.