Limba română este plină de subtilități și reguli gramaticale care pot pune uneori dificultăți, chiar și pentru vorbitorii nativi. O astfel de confuzie frecvent întâlnită este legată de utilizarea corectă a termenului care se referă la șeful guvernului: „primul ministru” sau „prim-ministrul”? Răspunsul corect la această întrebare poate clarifica o dilemă gramaticală care persistă în conversațiile publice și în mass-media.
Primul ministru sau prim-ministrul?
La prima vedere, ambele variante par să fie acceptabile, dar doar una dintre ele este corectă din punct de vedere gramatical și stilistic. În mod corect, denumirea funcției este „prim-ministrul” și nu „primul ministru”. Această confuzie apare din neînțelegerea modului în care funcționează compunerea în limba română și dintr-o traducere directă a termenului din alte limbi.
De ce „prim-ministrul” este corect?
Explicația gramaticală pentru care „prim-ministrul” este corectă se bazează pe faptul că în limba română această denumire este un substantiv compus. Mai exact, „prim-ministru” este format din două elemente: „prim” (cu sensul de „primul” sau „cel dintâi”) și „ministru”. Când cele două cuvinte sunt unite prin cratimă, ele formează un substantiv compus care desemnează o funcție clar definită în cadrul guvernului. În acest caz, „prim” nu mai este un adjectiv care califică „ministru”, ci face parte integrantă din termenul de bază.
De aceea, corect este să spunem „prim-ministrul”, cu articolul hotărât legat de întreaga structură compusă. Variantele precum „primul ministru” sunt greșite deoarece fac ca „primul” să fie tratat ca un adjectiv separat, care determină substantivul „ministru”, ceea ce nu reflectă corect structura și sensul termenului.
Exemple de utilizare corectă
Pentru a ilustra mai clar diferența, să analizăm câteva exemple de utilizare corectă:
- Greșit: „Primul ministru al României a făcut o declarație importantă.”
- Corect: „Prim-ministrul României a făcut o declarație importantă.”
- Greșit: „Am văzut știrile despre primul ministru.”
- Corect: „Am văzut știrile despre prim-ministrul.”
Astfel, atunci când ne referim la persoana care ocupă această funcție de conducere, trebuie să folosim forma corectă „prim-ministrul” (cu cratimă și cu articolul hotărât adăugat la întregul substantiv compus).
De ce apare confuzia?
Confuzia provine, în mare parte, din traducerea incorectă a termenului din alte limbi. În engleză, de exemplu, expresia echivalentă este „Prime Minister”, unde „prime” este adjectivul care descrie „minister”. În acest caz, traducerea directă în română ar putea sugera că ar trebui să folosim „primul ministru”, dar în limba română, sensul este compus în mod diferit, ceea ce duce la forma „prim-ministru”.
Mai mult, expresii similare din alte limbi romanice, precum „premier ministre” din franceză sau „primo ministro” din italiană, pot adăuga la această confuzie. Însă, regulile gramaticale ale limbii române ne cer să tratăm acest termen ca un substantiv compus, așa că forma corectă rămâne „prim-ministrul”.
Alte funcții similare
Aceeași regulă se aplică și pentru alte funcții guvernamentale sau politice care sunt compuse din două elemente unite prin cratimă. De exemplu, „viceprim-ministru” este o formă corectă pentru a desemna adjunctul prim-ministrului. Și în acest caz, substantivul compus include un articol hotărât atașat întregii structuri: „viceprim-ministrul”.