Anunțurile matrimoniale nu sunt o invenție modernă, ci datează de mai bine de un secol, având un rol esențial în formarea cuplurilor într-o perioadă în care contactele sociale erau mai limitate.
În România anului 1909, ziarele publicau astfel de anunțuri, în special pentru domni care își căutau soții ideale. Un astfel de exemplu este cel al unui tânăr ofițer al Armatei Române, care și-a publicat dorințele și așteptările de la viitoarea sa soție într-un mod detaliat și precis.
Anunțul ofițerului începea cu o descriere personală, subliniind calitățile sale esențiale. Acesta nu ezită să își scoată în evidență stabilitatea financiară, un aspect crucial pentru o relație de lungă durată în acea perioadă. Venitul său anual fix de 3.000 de coroane, la care se adăuga o avere privată de 6.000 de coroane și o moștenire viitoare de aproximativ 15.000 de coroane, era un argument puternic pentru a atrage o potențială soție.
„Un tiner inteligent, oficer în reservă, etate 29 ani, cu un venit fix anual de 3.000 coroane, avere privată 6.000 coroane şi va moşteni 10-15 mii coroane, în lipsa cunoștinței pe această cale își caută soția vieții. Caută o româncă frumoasă, cultă, vieață nepătată, gospodară, fără parițuri și pretensuni, căreia-i place vieața la țeară și posede în numerar 6.000 coroane, precum și mobile pentru patru odăi.
Recerință principală: cât de puțin se știe căsni pianul, dar cu atât mai bine înverti lingura la foc. Numai ofertele la cari sunt alăturate și poza vor fi luate în considerare. Cel mai profund secret se asigură. Ofertele sunt a se aderesa la adminitrația acestei foi, sub devisa: Ce agoniseste bărbatul, femeia se știe cruța”, se arăta în anunțul pe care tânărul ofițer l-a dat la ziar.
Această transparență financiară reflecta normele sociale ale vremii, unde banii și proprietățile erau considerate aspecte fundamentale ale căsătoriei. Femeia ideală, din punctul de vedere al ofițerului, trebuia să aducă și ea o zestre semnificativă. Această cerință arată cât de importante erau resursele materiale într-o căsătorie și cum acestea erau văzute ca o asigurare pentru viitorul cuplului.
Pe lângă aspectele materiale, tânărul ofițer avea și alte cerințe specifice pentru viitoarea sa soție. Femeia trebuia să fie frumoasă, cultă, iar în plus, o cerință aparte era abilitatea de a găti. Aceasta sublinia importanța abilităților gospodărești într-o căsnicie de succes.
Anunțul ofițerului se încheia cu o notă de realism, recunoscând rolul tradițional al femeii în administrarea casei. Acest detaliu ilustrează atitudinile conservatoare ale vremii, unde bărbatul era văzut ca principalul furnizor, iar femeia ca gestionară a resurselor familiale.
Anunțurile matrimoniale din acea perioadă, precum cel al tânărului ofițer, reflectau o societate în care căsătoria era văzută nu doar ca o uniune romantică, ci și ca un parteneriat economic și social, cu roluri bine definite pentru ambii parteneri.