Carnea de vită se număra printre cele mai scumpe și cele mai gustoase. Cu toate acestea, este posibil ca prețurile să scadă semnificativ față de anul trecut, din cauza secetei.
Animalele de la fermă, afectate de secetă
Seceta și lipsa furajelor pentru iarnă au făcut ca prețul animalelor să scadă mult în ultima perioadă. De exemplu, prețul unei bovine, toamna trecută, era cuprins între 8.500 și 9.000 lei.
În schimb, anul acesta, prețul unei bovine abia ajunge la 4.500 – 5.000 de lei sau chiar mai puțin în unele situații, în funcție de exemplar. Crescătorii de animale sunt disperați și spun că este posibil să iasă pe minus anul acesta.
„O să ajungem să le dăm pe lucru de nimic. Nu cred că o sa am suficiente furaje ca să le pot ține toată iarna. Efectiv nu o să avem ce să le dam să mănânce și o să fim nevoiți să le vindem cu prețurile de acum, foarte mici,” spune un crescător de vite din Dâmbovița.
Dobre Adrian este un alt crescător de bovine și spune că și-ar vinde încă de pe acum animalele, dar mai așteaptă, în speranța că prețurile vor mai crește puțin.
„Oricum, bani să cumpăr furaje nu sunt, spre iarnă o să fiu nevoit să le vând”, spune Adrian, potrivit AgroTv.
Cele mai afectate zone de secetă din România
Seceta nu afectează doar animalele și afacerile fermierilor, ci și direct populația. Alimentarea cu apă a populaţiei este asigurată cu restricţii de către operatorii de apă, în anumite intervale orare.
Vorbim despre 421 de orașe, dintre care șapte sunt orașe, adică: Dorohoi, Târgu Neamţ, Târgu Ocna, Roman, Paşcani, Hârlău şi parţial municipiul Iaşi, potrivit Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR).
„Având în vedere prognoza hidrometeorologică pentru perioada imediat următoare, facem apel la populaţie privind utilizarea raţională a apei, prioritatea maximă fiind alimentarea cu apă a populaţiei”, se menţionează în comunicat.
Cele mai afectate județe sunt: Botoşani – 152 localităţi din care parţial şi Municipiul Dorohoi, Vaslui – 61 localităţi, Bacău – 15 localităţi, Neamţ – 12 localităţi, Suceava – 10 localităţi, Iaşi – șapte localităţi, Galaţi – cinci localităţi.