Deși are doar 20 de ani, vârstă pe care abia a împlinit-o la jumătatea lunii septembrie, David Popovici este, fără doar și poate, unul dintre cei mai cunoscuți români atât în țară, cât și la nivel internațional.
Campionul mondial, olimpic și european la înot se gândește atât la cariera lui, cât și la ce ar putea face după ce se retrage din sport.
Recent, David Popovici a dezvăluit și care ar fi cele două afaceri în care ar vrea să-și investească banii în viitor. Însă nu crede că poate face acest lucru singur, ci ar avea nevoie și de ajutor din partea statului român.
Ce planuri are David Popovici
„Sunt două businessuri pe care aş vrea să le fac după ce mă retrag. Mi-ar plăcea să existe la noi în ţară un centru de dezintoxiare real, pentru că nu avem un centru şi un program real. Pentru cei cu adicţii grele sau uşoare, fie că e vorba de jocuri de noroc, băutură, droguri. Nu ştiu cât e de posibil să vină din domeniul privat toate fondurile, e nevoie şi de ajutorul statului. Mi-ar plăcea să mă ocup de aşa ceva, să ajut. E foarte important, nu se vorbeşte mai deloc la noi în ţară, şi sunt foarte mulţi oameni afectaţi. Cei mai mulţi pleacă din ţară pentru astfel de dependenţe, pentru că sunt centre mai bune în Europa, dar nu toată lumea are fonduri.
Şi mi-aş mai dori să avem cât mai puţini copii înecaţi la mare în fiecare an. Mi-ar plăcea să am bazinul meu, fundaţia mea, să învăţ copiii să înoate, să ştie să nu se înece, să se poată duce la mare, la ştrand. Și părinţii să nu stea cu stresul că îi ia un val. Astea sunt două idei, două drumuri pe care vreau să le urmez în viitor”, a spus David Popovici.